ORTODONȚIE
Ce este OrtodonȚia?
Ortodonția este ştiinţa care se ocupă cu studiul modificărilor la nivel scheletal în perioada de creştere dar și ulterior în viața adultă.
Modificările scheletale aduc implicit modificări şi la nivel dentar. Modificările de creştere scheletală se pot influenţa şi îmbunătăţi în perioada preadolescentă şi în prima parte a adolescenţei, ulterior după finalizarea creşterii se pot aduce îmbunătăţiri numai la nivel dentar. Problemele legate de aliniament, de malpoziţii, înghesuiri şi spaţieri dentare se pot trata în orice stadiu al evoluţiei, inclusiv celei adulte.
Prima vizită a unui pacient se face în scop de diagnosticare şi totodată de prevenţie în jurul vârstei de 7- 8 ani . O problemă des întâlnită la copii este lipsă de spaţiu pe arcadă, pentru erupţia dinţilor fie din cauza dimensiunii mari a dinţilor, datorată diferiţilor factori de mediu cum ar fi o respiraţie viciată sau obiceiuri de sugere a degetului etc,fie din cauză genetică.
Etapele tratamentului ortodontic
Tratamentul ortodontic se poate realiza la orice vârstă.
Etapizarea tratamentului:
- o consultaţie iniţială presupune o serie de radiografii pentru a stabili cauza problemei disfuncţionale;
- consultaţia secundară care relevă planul de tratament şi alegerea tipului de aparat potrivit pentru dizarmonia pacientului;
- etapa finală o constituie aplicarea aparatului.
Tipuri de aparate ortodontice:
Aparat fix metalic convenţional -Ortho-Technology USA
Descriere:
Piese metalice compatibile cu orice tip de tratament ortodontic, la toate vârstele. Oferă o gamă versatilă de ataşamente elastomerice colorate.

Aparat fizionomic Safir -ORMCO
Descriere:
Safir monocristalin de calitate înalta ale cărui proprietăţi devin camelonice odată cu aplicarea pe dinte.
Potrivit pentru persoane active din punct de vedere social şi nu numai.

Menținătoare de spaţiu -arcul lingual
Descriere:
Împiedică migrarea dinţilor definitivi atunci când cei temporari s-au pierdut în urma unor procese carioase.
Ajută de asemenea la menţinerea spaţiului atunci când există înghesuiri minore sau medii.

Miniimplante -TAD
Descriere:
Dispozitive temporare de ancoraj care au schimbat cu totul tratamentul ortodontic, eliminând dispozitive complicate şi dificil de purtat.
Se prezintă sub formă de mini şuruburi care se vor insera prin mucoasa la nivel osos şi oferă o gamă variată de utilizare: menţinere ancoraj, tracţiuni, distalizari, închiderea spaţiului etc.
Se inserează sub anestezie locală, întreg procedeul având o durată de 15 minute. Se îndepărtează după teminarea tratamentului .

Aparat Autoligaturant Damon Metalic /Clear
Descriere:
Piesă metalică de ultima generaţie care oferă un tratament personalizat pentru fiecare pacient în funcţie de anomalie prezentă.
Fiind individualizat, timpul de tratament este scurtat până la câteva luni în funcţie de tipologia tratamentului.
Elimină necesitatea ligaturilor elastice folosite la brackeții convenţionali, eliminând presiunea şi disconfortul mai sporit printr-un sistem glisant care susţine arcul permiţând dinţilor să se mişte biologic.
Vizitele la medicul ortodont se fac la intervale de 4-6 săptămâni.
Sunt mult mai discreţi, confortabili şi uşor de curăţat oferind o igienă mult mai bună şi eficientă în timpul tratamentului.


Elemente auxiliare adjuvante tratamentului ortodontic
Disjunctor – o problemă des întâlnită o reprezintă lipsa de spaţiu a dinţilor pe arcadă.
Disjunctorul este un aparat conceput pentru fiecare pacient în parte, care ajută la stimularea creşterii transversale a maxilarului astfel încât dinţii să se poată redistribui corect în aliniamentul arcadei. De asemenea disjunctorul ajută la obţinerea unei muşcături corecte.

| Activare 1 arcada |
| Activare 2 arcade |
| Activator |
| Aparat autoligaturant metalic Damon |
| Aparat autoligaturant safir Damon Clear |
| Aparat ortodontic brackeți metalici |
| Aparat ortodontic brackeți safir |
| Aparat partial bracket metalic |
| Aparat parțial bracket safir |
| Aparat segmentar / preprotetic |
| Arc lingual |
| Bara palatinală |
| Bracket Damon inlocuit |
| Bracket dezlipit |
| Bracket inlocuit |
| Bracket safir inlocuit |
| Cimentare inel / diferite dispozitive /tubusor |
| Consultație ortodonție |
| Consultație recall |
| Contentie tip gutiera |
| Disjuctor |
| Dispozitiv Nance |
| Distal jet |
| Mască Delaire |
| Menținător de spațiu |
| Miniimplant |
| Model de studiu |
| Plan de tratament ( set fotografii , radiografii si analiza cefalometrica ) |
| Retainer |
Programează-te acum!
Solicită o programare telefonică la numarul afișat mai jos, sau folosește formularul de programare.
Telefon: 0348.409.579

